Acasa Electrocasnice Review: Asus RT-AC1200G+ – router wireless dual-band 802.11ac (partea I)

Review: Asus RT-AC1200G+ – router wireless dual-band 802.11ac (partea I)

by Dragos Schiopu

Salutare tuturor! Astăzi am primit în teste un router Asus RT-AC1200G+, așadar în perioada următoare voi publica o serie de articole în care voi vorbi despre caracteristicile acestui router, voi face un unboxing, vă voi prezenta interfața sa web și modurile de configurare ale acestuia, precum și câteva dintre funcțiile sale mai avansate, iar la final vom face un test de viteză folosind o conexiune de internet de mare viteză de la RDS.

Din start vă pot spune că RT-AC1200G+ este un router perfect pentru cei ce stau la casă, iar casa este construită din cărămidă sau BCA, sau la bloc, datorită antenelor sale mai puternice decât la alte routere din aceeași clasă, aceștia vor avea un semnal mai bun în toate camerele și chiar și afară, iar acest plus de viteză se observă în special la streaming-ul de filme online la rezoluție 1080p sau 4k.

Pe partea de conectică, RT-AC1200G+ are un port WAN Gigabit ce asigură o viteză de conectare de 1000 Mbps, ceea ce îl face perfect pentru cei ce au o conexiune la internet de peste 100 Mbps. De asemenea acest router are și 4 porturi LAN tot de tip Gigabit, ceea ce asigură conectarea echipamentelor din rețea tot la viteză de 1000 Mbps. Nu aveți conexiune la internet de tip Gigabit sau calculatoarele din rețea nu au placă de rețea Gigabit? Nu vă faceți griji, acest router funcționează fără probleme și se înțelege bine cu alte device-uri ce au rata de transfer de 10 Mbps sau 100 Mbps.

Asus RT-AC1200G Plus 4

O altă caracteristică importantă este prezența unui port USB 2.0 cu ajutorul căruia se poate partaja o imprimantă în rețea sau un hard disk. Iar pentru cei ce doresc o conexiune secundară, de back-up, la un alt provider de internet, în portul USB se poate introduce un modem 3G/4G, iar acesta poate fi configurat ca și conexiune de back-up la internet, o funcție foarte utilă pentru cei ce au nevoie de conexiune la internet 24h/24, făcând din acest router un best-buy și pentru firmele mai mici, de apartament. Vă voi vorbi mai multe despre modul în care poate fi setată această conexiune de back-up într-un articol separat.

Să vorbim și despre partea de conectivitate WiFi a acestui router, poate cea mai importantă pentru mulți dintre noi. Acest router este dual-band, adică poate ofera și pe frecvența 2.4Ghz, dar și pe frecvența 5 Ghz, are 4 antene externe de 5 dBi (2 dispuse lateral și 2 în spate), antenele nefiind detașabile (de aceea routerul a fost ambalat într-o cutie mai voluminoasă). Vă reamintesc că viteza maximă pe frecvența 2.4 Ghz este de 300 Mbps, iar pe cea de 5 Ghz de 867 Mbps, fiind recomandată pentru streaming online de filme la rezoluție 1080p sau 4k și gaming online. Un feature important al acestui router este că poate oferi conexiuni concurente pe ambele frecvențe, ajungându-se așadar la o viteză totală teoretică de 1167 Mbps. Spun teoretică pentru că această viteză este influențată de multe criterii, printre care și tipul de device de pe care vă conectați, distanța dintre device și router, obstacolele dintre router și device, interferențele radio, alte rețele WiFi din zonă ce folosesc aceleași canale etc. Vom vorbi despre viteză într-un articol separat, unde vom face câteva teste de viteză în diferite condiții.

O altă funcție importantă este AiRadar, o funcție ce se folosește de tehnica “beam forming” pentru a direcționa semnalul WiFi către device-urile conectate, îmbunătățind astfel semnalul pentru acestea și viteza de conectare.

Unboxing Asus RT-AC1200G+

La prima vedere, cutia acestui router este foarte mare. Inițial am crezut că în cutie este un laptop, nu un router ultra performant de ultimă generație.

Asus RT-AC1200G Plus 1

Pe spatele cutiei sunt prezentate câteva dintre punctele forte ale acestui router: viteza de până la 1200 Mbps, funcția AiRadar ce folosește tehnica beam forming pentru a îmbunătăți calitatea semnalului pentru device-urile conectate, porturile ethernet și LAN de tip Gigabit, portul USB

Asus RT-AC1200G Plus 2

În interior regăsim routerul Asus RT-AC1200G+ ambalat într-o folie din plastic, un cablu LAN (cred că este de tip CAT 5e), alimentatorul, un ghid de utilizare în limba română și certificatul de garanție.

Asus RT-AC1200G Plus 3

În partea de jos a routerului regăsim 9 led-uri de notificare ce indică existența conexiunii la internet, statusul porturilor ethernet și LAN, frecvența pe care operează routerul (2.4 sau 5 Ghz), prezența unui device conectat pe portul USB.

Asus RT-AC1200G Plus 5

Ca și design, RT-AC1200G+ păstrează aceeași linie modernă de design impusă de Asus pe modelele lor din ultimii ani, cu un finisaj de calitate. Pentru acest router Asus a optat pentru o dispunere puțin mai ciudată a antenelor, diferită de cea clasică, poziționând antele de 2.4 Ghz în spate, iar pe cele de 5 Ghz în lateral. Un punct forte este dat de faptul că antenele sunt externe, astfel asigurând un semnal de calitate și o mai bună acoperire.

RT-AC1200G+ poate fi poziționat pe birou sau poate fi montat pe perete, toate cele 4 antene putând fi orientate în sus.

Preț Asus RT-AC1200G+

În acest moment routerul Asus RT-AC1200G+ poate fi achiziționat de la magazinul online eMAG la prețul de 359.99 lei, fiind redus cu 12% de la 409.99 lei, Sau de la evoMAG.ro la prețul de 359,03 lei.

În zilele următoare vom posta noi articole despre interfața și modul de configurare al funcțiilor avansate pentru acest router și de asemenea vom face și câteva teste de viteză folosind o conexiune business fiber link de 1Gbps, iar acest articol va fi actualizat cu link-urile către articolele respective.

s-ar putea sa-ti placa

2 comentarii

Dan Mihail Matei 10-08-2016 - 23:27

da’ duce de la 1 la 4 in bloc de beton? probabil nu, ca am inteles ca si n si ac tot range-ul ala il au, doar ca ac-ul e mult mai eficient si formeaza beam catre device… pentru acasa nu cred ca e bun, decat doar daca te connectezi la el cu device-uri la fel de performante… si nu am vazut pana acum antena d’asta care iese afara in vre-un laptop… asta e bun cand intra multi normali pe el cred…

acel USB 2.0 e fff interesant, dar trebuia sa fie 3.0 ca sa pui un HDD si sa mearga ca si cum il ai in calculator…

oare in acel USB poti pune un HUB cu mai multe HDD-uri? sau un HDD un modem3G si o imprimanta?

Comentariile sunt inchise.