Un blender este un aparat foarte util pentru orice gospodărie. Deși poate părea un aparat simplu, fără o mare utilitate, un blender este la îndemână atunci când ai de preparat diferite creme sau sosuri.
În acest articol îți vom arăta câteva preparate pe care le poți fac cu ajutorul unui blender pentru a te inspira să gătești ceva nou.
Pe lângă faptul că un blender este util în casă, este și un aparat pe care și-l poate permite oricine. Prețurile sunt foarte avantajoase atunci când vine vorba despre blendere și tocătoare. Desigur, există și modele mai scumpe, cu multe funcții, dar pentru rețetele de mai jos nu ai nevoie de așa ceva.
Haide să vedem ce fel de preparate poți face cu ajutorul unui blender.
- Supe creme
Unul dintre cele mai delicioase preparate pe care le poți realiza cu ajutorul acestui aparat este supa cremă. Indiferent de tipul de supă cremă pe care îl alegi, este bine să apelezi la un blender vertical pentru a evita mutarea conținutului din oală în blender și apoi înapoi.
De exemplu, pentru supa cremă de linte ai nevoie de:
- 1 ceapă
- 250 de grame de linte roșie
- 2 cartofi
- 1 morcov
- apă
- condimente
Lintea se fierbe împreună cu ceapa și restul legumelor. După ce lintea este fiartă și legumele sunt foarte moi, trebuie să folosești blenderul vertical pentru a forma cremă din aceste legume. Poți adăuga orice condimente dorești și poți să asezonezi supa cremă cu un strop de ulei de măsline, semințe sau crutoane.
- Sosuri
Un alt tip de preparat pe care îl poți realiza cu ajutorul unui blender este sosul. Poți opta pentru sosuri din legume și iaurt precum sosul tzatziki sau chiar pentru maioneză. Multe blendere au și mixere incorporate, așa că sunt perfecte pentru sosuri.
Pentru a face sos de maioneză ai nevoie de:
- 2 gălbenușuri de ou
- 1 lingură de muștar
- zeamă de lămâie
- ulei de floarea soarelui sau ulei rafinat de măsline
Adaugi mai întâi gălbenușurile, muștarul și lămâia. Utilizezi capătul tip pară al blenderului vertical pentru a amesteca ingredientele. Adaugi treptat uleiul până ajungi la consistența dorită. Poți adăuga sare, piper și praf de usturoi la final, pentru un plus de savoare.
- Piureuri
Următorul preparat de pe lista noastră este piureul. Fie că este vorba despre clasicul piure de cartofi sau despre alte piureuri de legume pentru copii, blenderul este un instrument indispensabil pentru acest preparat.
Pentru un piure clasic de cartofi ai nevoie de:
- 4 cartofi medii
- o lingură de unt
- 100 de ml de lapte
- condimente
Mai întâi fierbi cartofii în apă cu sare. Odată ce s-au fiert, scurge apa din cratiță, adaugă sarea și condimentele, apoi untul și laptele. Pasează un pic cartofii cu o furculiță, apoi utilizează un blender vertical pentru a face piureul fin.
- Smoothie
Preparatul perfect pe care îl poți realiza doar cu ajutorul unui blender este smoothie-ul. Această băutură consistentă este făcută din fructe sau legume și apă sau lapte. În funcție de preferințele tale, poți alege să faci smoothie din orice fruct sau legumă care îți place. Poți chiar să combini fructele și legumele dacă vrei un smoothie plin de vitamine și fibre.
Pentru un smoothie cu fructe de padure ai nevoie de:
200 de grame de fructe de pădure
o banană mică (cât mai coaptă)
1 cană de lapte sau iaurt
Tot ce trebuie să faci pentru această rețetă este să cureți banana și să bagi toate ingredientele în blender. Dacă ți se pare prea consistent, mai poți adăuga lapte. Dacă crezi că a ieșit prea apos, poți să mai adaugi o jumătate de banană.
- Creme tartinabile
Un alt preparat pe care îl poți face cu ajutorul unui blender este crema tartinabilă. Dacă vrei să le oferi invitaților un aperitiv special, poți prepara tu cremă de brânză tartinabilă sau hummus. Astfel, vei știi exact ce ingrediente ai pus și îți vei impresiona invitații.
Pentru hummus cu ardei ai nevoie de:
- o conservă de năut
- un ardei copt
- pastă tahini
- zeama de la o lămâie
- usturoi
- sare
- o lingură de ulei de măsline
Fierbe năutul din conservă în apă cu o lingură de sare și una de bicarbonat, doar pentru a își schimba textura. Coace un ardei și curăță-l de coajă. Adaugă năutul, o lingură de pastă tahini, ardeiul, usturoiul și zeama de lămâie în blender. La final, poți adăuga sare, piper și o lingură de ulei de măsline.
Poți adăuga și fulgi de ardei iute după ce îl pui în bol. De asemenea, semințele de susan sau cele de floarea soarelui oferă un gust foarte bun hummusului.
Acestea sunt doar câteva dintre retetele pe care le poți realiza cu ajutorul unui blender. Fii creativ și modifică rețetele după propriul plac. Poți realiza smoothi-uri, piureuri de legume sau creme tartinabile rapid cu ajutorul blenderului.
Tu ce tip de blender ai?