Zilele astea libere le-am petrecut alaturi de nepotelul meu pe care il iubesc foarte mult. Si cum de obicei imi place sa fiu singura cu el, ne-am retras la etajul casei bunicii lui si ne-am jucat cateva ore bune. Si bineinteles in tot acest timp a trebuit sa ma ocup numai de el. Cel putin asa am mai invatat si eu cate ceva despre cum se creste un copil.
Ma gandeam ca imi va fi foarte greu, dar nu chiar ne-am distrat impreuna si cel putin sambata a fost mai mult decat perfect. Desi prea multe nu stiam despre programul lui am incercat sa aflu chiar de la el, pentru ca imi doream sa stiu cu ce este obisnuit sa faca si cu ce nu. A fost insa putin mai greu in momentul in care am vrut totusi sa-i curat fructele, caci el este obisnuit sa i le curete mama lui.
Nu stiam cum sa-l potolesc sa stea intr-un loc caci nu mai avea rabdare. I-am spus ca am sa i le curat eu cu cutitul, dar era speriat de bombe si plangea ca el vrea cu dispozitivul pe care il are mama lui. Si asta pentru ca a lui mamica l-a invatat sa-si puna singur fructele in dispozitiv pentru a le curata. Cum nu am avut alta solutie la indemana am coborat de la etaj si m-am dus sa iau afurisitul de dispozitiv.
I-am spus despre ce este vorba si ea imi aduce dracovenia degraba. Ma uit la ea uimita si ma intorc la nepotul meu. El fericit sare pe mine si nu mai are rabdare sa potriveasca fructele in dispozitiv. Ma uit cu uimire la ce poate face acel dispozitiv si parca ma incanta si pe mine sa-mi achizitionez o asemenea masinarie. E atat de rapida si in acelasi timp utila.
2 comentarii
Foarte tare dispozitivul, o sa il caut si eu pe ebay.
Cand l-am cautat eu nu mai era in stoc, dar probabil ca acum il poti gasi in stoc.
Comentariile sunt inchise.