Dupa ce la sfarsitul lunii octombrie a fost anuntat Huawei Honor 4X cu procesor Qualcomm Snapdragon 410 (MSM8916) pe 64 de biti, astazi a devenit disponibil in precomanda Huawei Honor 4X cu procesor Kirin 620. Interesant este faptul ca telefonul este disponibil in precomanda inainte de evenimentul de lansare, care a fost anuntat pentru data de 16 decembrie 2014.
Kirin 620 este un procesor creat de Huawei din dorinta de a oferi performanta la un pret mic prin construirea propriilor componente hardware. Acesta este fabricat intr-un proces tehnologic pe 28 de nanometri, arhitectura este una pe 64 de biti cu opt nuclee ARM Cortex-A53 tactate la o frecventa de 1,2 GHz. Nucleul grafic este un ARM Mali-450 MP4, suficient de performant pentru a fi comparat cu Adreno 320 din Snapdragon 600.
Kirin 620 mai include un procesor de imagine capabil sa controleze un senzor cu rezolutia de 13 MP, un modem 2G/3G/4G (LTE Cat 4), compatibilitate VoLTE si o interfata cu memoria DDR3.
Celelalte specificatii ale lui Honor 4X cu procesor Kirin raman la fel ca ale versiunii cu Smapdragon 410: display de 5,5 inci HD, camere foto de 13 MP, respectiv 5 MP, baterie de 3000 mAh.
Va fi insa disponibil in doua variante din punct de vedere RAM: versiune cu 1 GB RAM si versiune cu 2 GB RAM.
Pretul pentru versiunea cu 1 GB ar fi de aproximativ 129 dolari, iar cea cu 2GB 161 dolari.
Tot la evenimentul de pe 16 decembrie, Huawei va lansa Honor 6Plus cu Dual Rear Camera.