Deținătoarea brandului Allview, compania Visual Fan, a raportat pentru anul care tocmai s-a încheiat, 2019, o creștere a cifrei de afacere cu aproximativ 11%. Astfel încât s-a atins valoarea de circa 76 milioane lei, iar în ceea ce privește vânzările care s-au înregistrat pe piețele externe, acestea au atins un procent de 58%, ceea ce denotă bineînțeles o creștere a anului 2019 față de anul precedent. De asemenea, această evoluție financiară din 2019 a fost pusă în seama unei noi strategii de dezvoltare, care a putut fi aplicată pe toate categoriile de produse, iar această strategie de dezvoltare a primit denumirea de „Smarters”.
De altfel această nouă strategie reflectă noua perspectivă de business pe care o au cei de la Allview și are la bază angajamentul companiei de a oferi tehnologii avansate care sunt incorporate într-un design inovator și care mai mult decât atât prețul de comercializare este unul destul de avantajos și accesibil buzunarului fiecăruia. Ba mai mult decât atât Lucian Peticilă, General Manager Allview a afirmat:
„Rezultatele financiare pozitive ale Allview reprezintă efectul implementării cu succes a noii strategii de dezvoltare. În continuă schimbare globală, atât la nivel economic cât și social, am acționat hotărât pentru a îmbunătăți performanțele liniilor de produse, prin noi oferte și reformulări de produse, ce au avut la bază adaptarea la prioritățile și preferințele actuale ale consumatorilor. Rezultatele obținute ma bucură și îmi dau încredere că vom avea un viitor de succes”.
Retrospectiva anului 2019 pentru Allview
Anul 2019 a reprezentat foarte mult pentru Allview, cu atât mai mult dacă aducem în discuție extinderea portofoliului de produse punând accent pe strategia „Smarters” și aducând în prim plan noi generații de smartphone-uri, Smart TV-uri care au în componență sisteme de operare Android TV, dar și Google Assistant. Și totodată nu trebuie să uităm de tabletele cu diagonale mari de 17 inch, dar și de acele notebook-uri ultramobile care au în dotare procesoare Qualcomm și sistem de operare Windows.
Tot în anul 2019, cei de la Allview și-au consolidat parteneriatul cu Google, devenind astfel primul brand european licențiat care putea comercializa televizoare cu Android TV, astfel dorindu-și ca în anul 2020 să fie lider de piață în ceea ce înseamnă vânzarea Smart TV-urilor cu Android TV și Google Assistant integrate. În acest scop Allview a deschis la Brașov o linie de asamblare și care este destinată unei game variate de produse (care au diagonale cuprinse între 32 și 65 inch, rezoluție 4K, Dolby Audio și tehnologie VA Display, care va asigura un contrast de până la 400% mai mare față de cele până acum sau cele standard), care sunt la îndemâna fiecărui cumpărător.
De altfel sunt și câteva produse care au făcut vâlvă în anul 2019, iar printre acestea amintim de Soul X6 Xtreme (smartphone-ul cu display Full View Amoled primul din România, cameră pop-up și AVI cu notificări vocale inteligente), AVI (asistentul vocal în limba română și care are integrat sistemul de notificări vocale inteligente din intreaga lume), dar și Allbook Q (fiind primul notebook ultramobil din România, care a fost echipat cu un procesor Qualcomm Snapdragon, sisteme de operare Windows, dar și conexiune Gigabit LTE). Potrivit revistei Biz, Allview este unul dintre bandurile de top autohtone, astfel clasânsu-se pe locul 35 din TOP 100 Branduri Românești Puternice și pe locul 5 la Categoria Bunuri de folosință îndelungată.
1 comentariu
Sunt posesor allview de ceva timp, pot spune ca sunt multumit de calitatea smartphone-urilor, se vede imbunatatirea de la un model la altul, iar ca si calitate pret, raportul este ok, din punctul meu de vedere.
Comentariile sunt inchise.