Acasa Computere 8 sfaturi pentru noii proprietari de Raspberry Pi

8 sfaturi pentru noii proprietari de Raspberry Pi

by Dragos Schiopu

raspberry-piDe cand Raspberry Pi a intrat in mainstream-ul pasionatilor de gadgeturi si de tehnologie, candva pe la mijlocul anului trecut, variate aplicatii pentru acesta nu au intarziat sa apara. Astazi nu vom vorbi tocmai despre acestea – desi cu siguranta vom face asta in viitor – astazi vom vorbi despre cateva sfaturi sau ponturi pentru proaspatul detinator al unui Raspberry Pi.

Intai sa facem o mica introducere: Raspberry Pi este un computer de dimensiunea unei carti de credit care se conecteaza la un televizor si la o tastatura. Este un PC foarte mic, capabil de foarte multe; foarte multe lucruri de care este capabil si desktop-ul dumneavoastra, cum ar fi tabele, procesare de text, filme HD si jocuri.

Sfaturile care urmeaza vor parea poate niste lucruri elementare pentru utilizatorii Linux experimentati, dar nu toti cei interesati de utilizarea Raspberry Pi se gasesc in aceasta categorie, asa ca le vom mentiona.

Autocompletarea liniei de comanda

Nu este nevoie sa scrieti intreg arsenalul de cai, nume si comenzi. Este suficient sa tastati primele cateva litere si sa apasati ‘tab’. Daca ‘bash’-ul poate determina la ce fisier va referiti, va completa restul liniei pentru dumneavoastra. Daca acest lucru nu se intampla, mai apasati odata ‘tab’ si va afisa o lista de posibiltiati daca sunt mai multe.

Istoria comenzilor

Bash pastreaza si o istorie a comenzilor pe care le introduceti. La promptul de comanda apasati pe tasta ‘sus’ pentru a trece prin cele mai recente comenzi. Apasati apoi ‘enter’ pentru a o executa pe cea dorita.

Saltul la inceputul sau sfarsitul unei comenzi

Daca doriti sa sariti la inceputul unei comenzi pe care ati scris-o – de exemplu, daca ati scris gresit ceva – apasati Ctrl+A; pentru a sari la capatul liniei tastati Ctrl+E.

Schimbati ecranele cu Alt+tastele F1-F6

Cand nu sunteti intr-un mediu cu un desktop grafic, puteti trece printre diferite ecrane apasand ‘Alt’ si tastele intre F1 si F6.

sudo !!

Putine lucruri pot fi atat de frustrante pe cat este sa scri o intreaga linie de comanda doar ca apoi sa vezi avertizarea ca trebuie sa fi un superuser pentru a o executa. Scrie ‘sudo !!’ – pronuntat „sudo bang bang” – pentru a executa comanda precedenta ca ‘root’.

Log-in de la distanta

Daca doriti sa va accesati Raspberry Pi-ul de la un alt calculator, tastati ‘sudo raspi-config’ si selectati optiunea de a activa SSH. Apoi tastati ‘ipconfig’ pentru a obtine IP-ul Raspberry Pi-ului. Pentru ca apoi sa va conectati la el, daca sunteti pe Windows utilizati PuTTY, daca sunteit pe un OS X sau Linux, tastati ‘ssh pi@[adresa IP]’.

Server Python dintr-o singura linie de comanda

Daca vreti sa va creati un server de web dintr-o singura linie, executati „python -m SimpleHTTPServer”. Fisierele din directorul curent vor fi accesibila prin IP-ul Pi-ului. Daca vreti ca acesta sa fie o pagina adaugati un index.html.

raspberrypi.local

Daca uitati adresa IP a Raspberry Pi-ului dumneavoastra atunci cand vreti sa-l accesati printr-o retea, instalati avahi cu comanda „sudo apt-get install avahi-daemon” si veti putea utiliza raspberrypi.local in loc de adresa IP.

s-ar putea sa-ti placa

Comentariile sunt inchise.