Acasa Tehnologie Symbian – sistemul de operare mobil al anului 2011

Symbian – sistemul de operare mobil al anului 2011

by Dragos Schiopu

Este oficial: în urma măsurătorilor efectuate de StatCount pe anul 2011, Symbian este sistemul de operare al anului 2011. A început anul cu un market share de 30% și l-a terminat cu 33.63%. BlackBerry, pe de altă parte, o duce prost: de la 15% market share a scăzut la 8%. Windows Phone 7 nici nu apare în măsurători, semn că mai are de vândut pentru a fi luat în seamă. bada se ține pe poziție, înregistrând o ușoară creștere. iOS a luat-o la vale în decembrie, foarte mulți ifani fiind dezamăgiți de problemele pe care iPhone 4S le are, ba cu bateria, ba cu semnalul. Androidul a crescut foarte mult anul acesta, reușind în august să depășească iOS, însă în ultimele 3 luni, vânzările au mers mai prost și iOS cu noul model de telefon, iPhone 4S, l-a depășit.

2012 se anunță un an cu multe bătălii pe piața sistemelor de operare mobile. Android a lansat Ice cream Sandwich, Nokia lansează în februarie Nokia Belle, BlackBerry pregătește un nou sistem de operare, iar Apple pregătește iPad 3 și iPhone 5. Să nu uităm nici de Microsoft, care pregătește Windows 8 pentru PC și tablete, precum și o nouă versiune a Windows Phone 7, numită Tango.

Așa cum am mai spus și aici, eu pariez pe Nokia Belle. Vom vedea în ianuarie 2013 dacă am avut dreptate sau nu.

Sursă foto

s-ar putea sa-ti placa