Acasa Tehnologie Invazie de Androizi

Invazie de Androizi

by Dragos Schiopu

Gartner a publicat un nou raport referitor la situația de pe piața smartphone-urilor pe trimestrul 3. Conform acestui raport, în trimestrul 3 vânzările au mai scăzut față de semestrul 2 (probabil vânzările vor exploda de sărbători), atingând cifra de 115 milioane de smartphone-uri vândute global, din totalul de 440 de milioane de telefoane vândute global.

 

Pe trimestrul 3, Andoizii își continuă invazia, având peste 60 de milioane de unități vândute, ajungând astfel să aibă o cotă de piață de peste 52%. Se pare că invazia de iPhone 4S nu a reușit să oprească avântul Androizilor. Poate noile telefoane Nokia Lumia să îi mai ia din avânt pe ultimul semestru, dar nu trebuie să uităm că și cei de la Samsung vor lansa în curând noul Google Nexus cu sistem de operare Android ICS.

Samsung a trecut pe primul loc în ceea ce privește numărul de smatphones vândute în semestrul 3: 24 de milioane. Nu e de mirare, având în vedere faptul că aceștia produc 3 tipuri diferite de smartphones: cu sistem de operare Android, bada sau Windows Phone 7. Pe locul se află Apple iar pe 3 Nokia.

La nivel global, situația stă în felul următor: pe primul loc, Nokia, cu peste 105 milioane de smartphones vândute; pe locul 2 se află Samsung cu peste 78 de milioane de smartphones vândute; pe locul 3 se află LG, care a reușit să vândă 21 de milioane de smartphones; pe 4 ajunge Apple, care a invadat lumea cu 17 milioane de iPhone-uri; pe 5 ajunge ZTE cu 14 milioane de unități vândute (chinezăriile ieftine prind teren și îngroașă armata androidiană), pe 6 BlackBerry, iar pe 7 HTC. Ciudat, având în vedere numărul uriaș de modele HTC disponibile. Pe 8 Motorola cu 11 milioane de unități vândute, iar pe 9 Huawei cu 10 milioane. Pe locul 10 se află Sony.

În ceea ce privește sistemele de operare, Symbian, RIM și Apple pierd teren în fața invaziei de Androizi. Nici bada nu se lasă mai prejos, Samsung reușind să produce un sistem de operare stabil, care a reușit să depășească momentan cota de piață a celebrului Windows Phone 7. bada are 2.2% cotă de piață, iar WP7 doar 1.5%.

Se pare că în ultimul trimestru se va da o bătălie adevărată: intră în scenă noile Nokia Lumia cu WP7.5 Mango, care vor să atace hoardele de Androizi ce vor primi întăriri din tabăra Samsung: niște luptători cu nume de cod ICS. Nici bada nu se lasă mai prejos și promite să acapareze cât mai mult din piață, cu ajutorul unor device-uri uimitoare. Iar Symbian va primi un nou update, Belle, care va stârni valuri de invidie în rândul tuturor OS-urilor. Deci o să avem un spectacol pe cinste!

s-ar putea sa-ti placa

0 comentariu

Posete Dama 19-11-2011 - 18:14

Il asteptam pe aceste spectacol….