Acasa Tehnologie INSOFT lanseaza EduPlus – aplicatie educationala interactiva

INSOFT lanseaza EduPlus – aplicatie educationala interactiva

by Dragos Schiopu

Despre cat de atrasi sunt cei mici de tehnologie si telefoane inteligente nu mai este cazul sa vorbim, cu totii stim ca acestia adora sa se joace si sa descopere aplicatii noi pe dispozitivele smart. Am putea sa folosim aceasta atractie a lor in scop util si sa le instalam pe telefoane si tablete aplicatii care sa ii ajute sa invete si sa se joace in acelasi timp.

eduplus

Una dintre aceste aplicatii educative este EduPlus, o aplicatie lansata de INSOFT, destinata elevilor din clasele I si a II-a care include o serie de activitati interactive, distractive si jocuri captivante ce au rolul de a-i ajuta pe cei mici sa invete cu placere.

Aplicatia poate fi instalata pe iPad si este disponibila in App Store la adresa de aici.
EduPlus a fost dezvoltata pe baza celor mai actuale principii de eLearning si ofera o gama variata de activitati si resurse educationale pe care elevii le pot parcurge oriunde si oricand, direct de pe iPad.

Activitatile digitale puse la dispozitia celor mici sunt grupate pe discipline: comunicare in limba romana –clasa I, matematica si explorarea mediului –clasa I si clasa a II-a. Se pot descarca gratuit, primele doua module din fiecare disciplina, restul resurselor fiind disponibile contra cost. Odata descarcate, activitatile digitale pot fi accesate si offline.

Fiecare modul contine intre 17 si 30 de activitati de invatare, care tin cont de particularitatile de varsta ale elevilor. Pe parcursul activitatilor, elevii beneficiaza de asistenta din partea unor personaje simpatice – Edi, Ana si Andi, care le vor deveni treptat cei mai buni prieteni. Activitatile, animatiile, jocurile, testele si prezentarile sunt intuitive si respecta in totalitate programa scolara in vigoare.

Asteptam cu interes si varianta acestei aplicatii pentru dispozitive cu sistem de operare Android, mai ales ca pretul unei tablete cu Android este mult, dar mult mai accesibil decat pretul unui iPad.

s-ar putea sa-ti placa