Cei de la N.A.S.A au publicat recent cateva imagini cu unele dintre cele mai frumoase peisaje surprinse pe planeta Marte de catre robotul trimis in explorare, Curiosity.
Imaginile sunt foarte clare, si aduc mai mult catre o tenta romantica, apusul fiind vazut mult mai diferit fata de cel de pe planeta Pamant, intrucat intensitatea luminii si culorile sunt transmise intr-o proportie ceva mai slaba, astfel incat sa se creeze un alt efect vizual si sa ofere in acelasi timp o senzatie unica.
Pentru ca intregul moment sa fie captat la o rezolutie buna si sa ofere o imagine de foarte buna calitate, robotul Curiosity s-a folosit de Mast Camera. Acesta, a realizat fotografii cat si filmulete cu furtunile de praf, astfel incat sa ii ajute pe cercetatori sa descopere si sa stabileasca distributia verticala a prafului in atmosfera. „Culorile arata astfel pentru ca praful este indeajuns de fin ca lumina sa poata penetra atmosfera eficient” a relatat Mark Lemmon de la Universitatea A&M din Texas, cel care a venit cu ideea acestei explorari.
Pe Terra, apusul este cu mult mai diferit in comparatie cu cel vazut de pe planeta Marte, intrucat culorile sunt mai vii si mai diversificate, in timp ce pe cealalta planeta, domina mai mult albastrul. „Atunci cand lumina albastra trece prin stratul de praf, e mai aproape de directia in care se afla Soarele. Restul cerului este galben spre portocaliu, intrucat lumina galbena si rosie se propaga, in loc sa fie absorbita aproape de Soare” a mai adaugat Mark Lemmon.
Planeta Marte este situata la o distanta de aproximativ 200 milioane de KM fata de Soare iar Pamantul la 150 de milioane de km departare, astfel incat lumina si culorile arata diferit de la o planeta la alta. Asa cum puteti observa si in imaginile de mai sus, apusul seamana mai degraba cu o bila albastra, o bila stralucitoare ce se invarte in jurul axei planetei.