Ne-am trezit într-o lume în care nu putem face nimic fără tehnologie, și în principal fără calculator. Am fi nedrepți să spunem că putem trăi fără calculator, dar în nici un caz nu putem trăi fără telefoanele performante și fără comunicare. Indiferent de lucrurile pe care le facem și de afacerea cu care ne ocupăm, întotdeauna vom avea nevoie cel puțin de un computer, ca să nu mai vorbim despre mașini specializate care să ne ajute în munca pe care o prestăm.
Și poate că ar fi și mai ciudat să spunem despre anumite lucruri că nu avem nevoie de ele, când și până cele mai nefericite momente ne va duce tot mai aproape de digitalizare și tehnologia propriu-zisă. Un astfel de exemplu este posibil chiar atunci când ajungem să vorbim despre serviciile pe care le poate oferi o firmă de pompe funebre. Cei mai mulți dintre noi nu știu ce se întâmplă mai exact în cadrul unei astfel de firme, dar cu siguranță evidența unor servicii și produse se va ține tot pe un computer și de ce nu tot aici trebuie să vorbim și despre acele date și socoteli de care au nevoie la contabilitate.
Numai dacă ne gândim la astfel de aspecte înțelegem că nu putem trăi fără tehnologie sau un minim de tehnologie. În plus de asta sunt momente când ne dăm seama că tehnologia face parte din viața noastră mult mai mult decât am fi crezut. De la telefoane inteligente și până la case inteligente, toate aceste aspecte ne fac viața mult mai ușoară decât am fi avut-o până acum. De aceea este foarte important ca această doză sau minim de tehnologie să fie prezentă în orice tip de activitate și în viața fiecărui individ. Și pe lângă viața ușoară pe care ne-o poate oferi tehnologia, tot aceasta ne ajută să descoperim noi leacuri și tratamente pentru bolile de care suferă o bună parte a populației.
Prin urmare nu ar trebui să tratăm tehnologia ca pe acel ceva negativ de care ar trebui să ne debarasăm, ci mai exact ar trebui să îmbrățișăm toate acele aspecte pozitive pe care ni le oferă o astfel de tehnologie capabilă să ne transforme viața și nu numai. De altfel nu cred că mai există vreo persoană care să se întrebe de ce avem nevoie de această tehnologie, ci mai bine spus aceste lucruri sunt binecunoscute și ne-am obișnuit cu toate acestea.
Iar dacă până mai ieri credeam că bunicii noștri nu se pot descurca având la îndemână o astfel de tehnologie, în prezent o parte dintre ei se descurcă foarte bine și rare ori vin cu fel și fel de întrebări pentru a-i ajuta sau să ceară ajutor când vor spre exemplu să scrie un mesaj pe un telefon de ultimă generație. Așadar nu trebuie să ne gândim la ce rău ne poate face tehnologia sau dacă ne poate face un astfel de rău, ci mai degrabă ar trebui să ne gândim la următoarele facilități pe care ni le oferă:
- treburile casnice realizate în mod implicit fără prea mult efort;
- fără risipă mare de energie;
- posibilitatea să călătorești în locuri la care doar ai visat sau pe care ți le-ai imaginat;
- timp mai mult pentru lucrurile care contează cu adevărat și pentru familie;
- iar în final putem rezuma toate acestea la o viață perfectă, o viață mai ușoară și pe placul tuturor;
Deci atunci când te întrebi de ce tehnologia este pe primul loc poate că ar fi cazul să te gândești înainte de toate și la aceste aspecte pe care noi le-am enumerat ceva mai sus.