Acasa Telefoane Caterpillar B15, telefonul facut sa reziste

Caterpillar B15, telefonul facut sa reziste

by Dragos Schiopu

Cei de la Caterpillar sunt cunoscuti in general pentru buldozerele de calitate pe care le fac, dar putini stiu ca exista si alte produse facute sub aceasta marca si care au o calitate deosebita. Pana acum am folosit ani de-a randul doi rucsaci produsi sub aceasta marca si o pereche de pantofi.

Astazi am sa va vorbesc despre un alt produs al lor, Caterpillar B15, un smartphone facut sa reziste in conditii extreme, concurent cu Samsung Galaxy Xcover si cu alte cateva telefoane facute pentru aceeasi piata.

Telefonul, desi proiectat sa reziste in conditii extreme: umiditate sporita, socuri, temperaturi foarte scazute, arata foarte bine, iar ecranul de 4 inch, Gorilla Glass si procesorul dual core de 1 GHz ar putea face alegerea perfecta pentru cei care lucreaza in conditii mai deosebite.

Cred ca ar putea fi telefonul ideal pentru cumnatul meu care lucreaza in constructii si care are obiceiul sa distruga un telefon la 6 luni din cauza prafului sau a socurilor de care are parte telefonul lui. Daca stau sa ma gandesc, niciun telefon nu a scapat fara ecran spart la el.

De asemenea, ma gandesc ca nu doar cei care au nevoie de un telefon rezistent si-ar putea lua un asemenea smartphone, ci si cei care adopta un stil de viata mai sportiv si care ar vrea sa aiba un telefon mai altfel adaptat stilului lor de viata.

Revenind la specificatiile tehnice si la ce stie sa faca, va mai spun ca rezista la o cadere pe ciment de la 1.8 metri, este rezistent la apa si praf si functioneaza foarte bine si la -20 de grade Celsius.

Ecranul are o rezolutie de 800×480 pixeli, nu este cea mai buna rezolutie, dar functioneaza si daca ecranul sau degetele noastre sunt ude. Daca ma gandesc ca singurul loc in care nu iau Note II cu mine este in cada, ma gandesc ca un asemenea telefon mi-ar indeplini si aceasta cerinta.

cat-b15-android-tough-phoneLa final, va mai spun ca telefonul este construit sub licenta Caterpillar de catre firma Bullitt Mobile si se asteapta sa apara pe piata in luna Martie 2013 la pretul de 300-350 de euro.

s-ar putea sa-ti placa