Nokia lansează astăzi un nou smartphone accesibil, Asha 501, ce rulează pe noua platformă software Asha, platformă ce oferă mai multe oportunități dezvoltatorilor prin oferirea mai multor metode de monetizare și de dezvoltare a aplicațiilor, precum și API-uri moderne. Nokia estimează că în următorii 2 ani se vor vinde peste 100 de milioane de smartphone-uri bazate pe această nouă platformă software.
Tot astăzi a fost lansat și Asha Software Development Kit 1.0 pentru dezvoltarea, testarea și deployment-ul aplicațiilor Java pentru noua platformă software. Asha SDK poate fi descărcat de aici.
Noile API-uri incluse în acest SDK:
- Mobile Internationalization (JSR238)
- Nokia Notifications
- Fileselect
- Image Scaling
- Network State
- Phone settings
- Contact
Asha 501 are un display QVGA capacitiv de 3 inch, capacitate de stocare internă de 128 MB, suport pentru card de memorie de până la 32GB, conectivitate WiFi și o baterie ce oferă până la 48 de zile de funcționare în mod stand-by. Camera foto a lui Asha 501 este de 3.2 mpx. Asha va fi primul smartphone accesibil ce va oferi microSIM, în locul clasicului SIM.
Noul sistem de operare al Asha 501 împrumută elemente familiare de la platforma MeeGo (gesturile swype, modul de amplasare al icon-urilor, ecranul de notificări – denumit Fastlane), iar designul lui Asha 501 este inspirat de designul gamei de smartphone-uri Lumia. Asha 501 va fi disponibil în 6 culori: bright red, bright green, cyan, galben, alb și negru.
Asha 501 va costa 99$ plus taxe locale și va fi disponibil din trimestrul 2 în peste 90 de țări.
1 comentariu
Asha e o platforma foarte buna. Am si eu un Asha 200 si se misca bine.
Comentariile sunt inchise.