Cei de la Apps for MeeGo au lansat recent un client pentru magazinul lor de aplicaţii dedicat lui Nokia N9. Aplicațiile prezente pe Apps for MeeGo sunt dezvoltate de către comunitate și sunt oferite gratuit. Clientul pentru Nokia N9 poate fi descărcat de aici.
Ecranul principal al aplicației afișează cele mai recente aplicații publicate în magazin. Se pot afișa și cele mai populare aplicații sau toate aplicațiile, ordonate alfabetic.
În partea de jos a aplicației (toolbar) există un buton (Search) ce permite căutarea de noi aplicații și afișarea rezultatelor după data de apariție, popularitate sau alfabetic.
Am descărcat din acest magazin aplicația Meecast. Mai jos o imagine cu pagina de prezentare a aplicației din magazin. Se pare că nu poți să acorzi aplicației un rating din clientul Apps for MeeGo, ci doar de pe site.
Apps for MeeGo are aplicațiile împărțite pe categorii: Accessibillity, Development, Education, Games, Graphics, Internet, Location & Navigation, Multimedia, Network, Office, Other, Science, System, Utilities. Mi se pare o alegere mult mai bună a categoriilor decât în cazul magazinului nativ de aplicații. Alegerea categoriilor se face din partea de sus a ecranului principal (a se vedea prima imagine).
În imaginea de mai jos sunt prezentate aplicațiile din categoria Games.
Fiind la început de drum, numărul de aplicații din Apps for MeeGo este mic. Dacă se instalează aplicația Apps Testing enabler, în clientul Apps for MeeGo vor fi afișate și aplicațiile care se află momentan în faza de testare. Acestea au cuvântul TESTING scris sub icon (a se vedea prima imagine). Singurul lucru negativ pe care pot să îl spun despre acest nou magazin este că nu există posibilitatea de a acorda un rating și / sau comentariu pentru o aplicație, direct din client. Dar poate în viitorul apropiat va fi implementată o astfel de funcție.