Sa fiu sincera asteptam de ceva vreme sa aud o asemenea veste. De fapt, cam tot ce apare nou nu ma mai surprinde mai deloc. Fie ca vorbim despre acei roboti care par din ce in ce mai umani sau fie ca vorbim despre evolutia unor astfel de lucruri, cum sunt panourile solare nu ma mai surprinde deloc. Probabil ca voi fi surprinsa in momentul in care nu am sa mai aud, citesc nici o veste, informatie despre evolutia tehnologiei. Si oricat de dubios ar parea treaba asta, imi asum ceea ce spun.
Cred ca as intra putin in panica daca nu as mai afla nici un fel de veste legata de acest lucru, pentru ca m-as gandi ca poate ne paste ceva sau cineva se pregateste pentru ceva anume. Iar cum in ultima perioada am tot vorbit despre imigranti imi era la un moment dat teama ca lucrurile vor lua o alta intorsatura si pe la noi. Dar sa revenim la acele panouri solare ce pot lucra pe timp de noapte.
Si nu va ganditi ca pot atrage razele solare pe tot timpul noptii, ci mai degraba este vorba despre razele de infrarosu, cu care pamantul se incarca de la soare pe tot parcursul zilei. Cu alte cuvinte aceste panouri solare sunt formate din celule fotovoltaice foarte mici. De exemplu o astfel de celula poate avea dimensiunea de 1/25 din diametrul unui fir de par al corpului uman.
Ceea ce inseamna ca dimensiunea acestora se poate masura in nanometrii, avand dimensiuni foarte reduse, ce nu se pot vedea cu ochiul liber. Inca un lucru de specificat aici ar fi faptul ca aceste panouri nu pot fi folosite pe timp de zi pentru ca nu ar putea acapara toata energia de la soare si nici nu ar putea functiona.
Si oricat de mult as fi eu pasionata de acest subiect trebuie sa mai adaug inca o chestiune destul de importanta, si anume ca panourile solare pentru noapte, despre care am vorbit sunt doar in faza de laborator. Probabil va mai dura ceva timp pana voi afla daca aceste produse vor ajunge pe piata sau nu.