Google a lansat astazi o alternativa la serviciul Evernote, alternative numaita Google Keep. Momentul a fost cum nu se poate mai prielnic, intrucat dupa cum stiti, bazele de date ale celor de la Evernote au fost compromise de curand, iar o buna parte din datele salvate s-ar putea sa fi ajuns in mod ilegal pe mana unor persoane.
Google Keep se vrea a fi un serviciu care permite scrierea de notite, crearea de “to do lists”, ba chiar si inregistrarea vocala a unor lucruri. Partea buna e ca toate datele se salveaza in contul Google Drive, ba chiar mai mult, la salvare se face sync automat cu toate dispozitivele Android pe care rularea acestui software a fost in prealabil permisa.
Aplicatia pentru Keep poate fi descarcata deja in Google Play, iar serviciul poate fi accesat si direct din Google Drive. Ce-i drept, momentan nu este un buton care sa duca direct la serviciu, insa reprezentantii Google spun ca serviciul va putea fi accesat mai usor in maxim o saptamana.
Foarte important: momentan, serviciul poate fi accesat de catre cei cu dispozitive pe care ruleaza versiuni mai noi de Android, respectiv pe toate versiunile mai noi decat Android 4.0 (inclusiv). Nu se stie inca daca serviciul va fi disponibil si pentru celelalte versiuni, insa mai mult ca sigur, Google va oferi toate informatiile de care avem nevoie in decursul urmatoarei saptamani. Puteti descarca aplicatia de aici.
Pentru cei familiarizati cu serviciile oferite de Google INC, serviciul Keep nu este prima varianta care se vrea a fi un serviciu instant de luare de notite. In 2006 a fost lansat de catre aceeasi companie serviciul Notebook, care permitea atat salvarea de texe, poze si filmulete, precum si share-uirea lor in grupurile de prieteni de pe Myspace, Hi5, Orkut si alte servicii de socializare existente la acea vreme.
Articol scris de Matei.