A existat o perioada, destul de lunga – ultimele doua-trei decenii – in care piata consolelor de jocuri era destul de exclusivista, in sensul ca nu existau decat doi, si-apoi trei jucatori principali: Nintendo si Sony fiind primii doi, iar al treilea fiind Microsoft care a intrat pe piata in 2001. Desigur ca au existat si alte console mai putin importante pe parcursul deceniilor, dar cele trei mentionate mai sus au impartit mare parte din piata consolelor in ultimul deceniu si ceva.
Tehnologia a avansat constant in acest interval, smartphone-urile si tabletele au aparut si s-au dezvoltat si in acelasi timp gaming-ul casual si-apoi cel mobil au inceput sa castige teren, dand nastere unei piete noi care a inceput sa influenteze ‘vechea garda’.
De ceva vreme multi observatori se asteapta sa apara un moment care sa schimbe toata situatia, cel mai probabil sub forma unui dispozitiv nou, a unei console noi care sa aduca si sa faca ceva nou.
Se pare ca totusi acest moment nu va veni, ci mai degraba piata incepe sa se fragmenteze datorita unui numar din ce in ce mai mare de dispozitive care vor incepe incet-incet sa ‘fure’ din segmentele celor trei jucatori principali.
Acesti noi jucatori mai mici, poate nu ati auzit de ei, inca, dar poarta nume precum Ouya, Game Stick, posibilul Steam Box, precum si televizoarele smart sau diferitele dispozitive la care cu siguranta giganti precum Apple si Google lucreaza in secret.
Dovezile cele mai mari legate de aceasta scadere preconizata pentru piata consolelor vine de pe partea financiara, partea care pana la urma conteaza cel mai mult pentru producatorii de console.
Vanzarile pe ultimul trimestru de la Nintendo au aratat o scadere dramatica in interesul consumatorilor fata de consola lor nou lansata, Wii U. In timp ce pe partea lui Sony, vanzarile de PlayStation-uri au scazut anul trecut – desi asta ar putea si cauzat de faptul ca anul acesta se va lansa PS4; Microsoft inca face treaba buna cu Xbox 360 (vor lansa Xbox One), dar vanzarile de accesorii cheie cum ar fi Kinect au scazut.
Vanzarile reduse pentru Kinect sunt un semnal foarte util pentru a putea aprecia sanatatea industriei in general. Dispozitive precum Kinect, Move sau ecranul 3D de la 3DS sunt raspunsul producatorilor principali la aparitia gaming-ului mobil.
Evident exista, si vor exista, multe voci care vor spune despre noi-veniti precum consola pe baza de Android Ouya, sau consola GamePop de la BlueStacks, ca se vor bucura doar de un interes limitat imediat dupa lansare, dupa care se vor pierde in fundal asa cum s-a intamplat cu alti pretendenti in anii ’80 si ’90.
Totusi considerand cat de mult s-au schimbat datele problemei intre timp, eu – si nu numai eu – sunt de parare ca aceasta viziune este mult prea limitata in timp si desconsidera ce se intampla in prezent pe piata consolelor.
Este adevarat ca gameri hard-core vor exista intotdeauna, dar dupa cum am mentionat mai inainte, acum exista si alte piete de gaming, ceea ce a functionat pana acum, evident nu va functiona la fel de bine si pe viitor.
Comentariile sunt inchise.