Acasa Foto & Video Review: Casti audio Vetter ClearSound

Review: Casti audio Vetter ClearSound

by Dragos Schiopu

Desi am mai incercat cateva casti bluetooth pana acum, aproape nicio pereche nu m-a multumit pe deplin si chiar eram in cautarea unor casti „wirelesss” care sa se auda bine, dar si care sa fie suficient de confortabile pentru a le utiliza zilnic. Ei bine, castile audio Vetter ClearSound nu doar ca bifeaza punctele importante pentru mine in alegerea castilor perfecte, dar vine si cu alte cateva optiuni care m-au surprins intr-un mod placut si m-au facut sa le indragesc si mai mult.

Una din cerintele principale legate de castile pe care le folosesc sunt forma si modelele capacelelor de silicon ce se fixeaza pe casti. Am testat mai multe casti, care imi creau o senzatie de disconfort cand le purtam, indiferent de marimea acestor capacele (earpods, pe denumirea lor in engleza) si a fost unul din motivele pentru care am renuntat la cateva perechi de casti pe bluetooth pana acum. Cred ca tine de calitatea siliconului din care sunt facute. Oricum, asta a fost prima proba pe care trebuiau sa o treaca aceste casti si au trecut-o cu brio.

Chiar daca atunci cand vad un astfel de model de casti, il asociez imediat cu cei care alearga sau fac sport, sunt foarte utile si la birou; si de cateva ori mi-au fost extrem de utile cand stateam de vorba cu un client, pentru ca se conecteaza in cateva secunde, din momentul in care le-ai pornit si de cele mai multe ori, pana apucam sa le pun la urechi, erau deja conectate.

Greutatea lor, doar 11.5 grame, sunt iarasi un atu pentru a le cara cu tine oriunde. Practic, le poti pune la gat si uiti de ele, si mai ales ca am descoperit si cei doi magneti din capetele castilor care ajuta la prinderea unei casti de cealalta.

Pachetul mai contine, pe langa aceste casti, cu 2 adaptoare care permit o mai buna fixare a castilor in ureche, desi trebuie sa recunosc ca eu nu m-am prins nici cum se fixeaza exact pe casti si cu atat mai putin modul in care ajuta la o mai buna fixare a castilor in ureche. La un moment dat, am vazut cam cum trebuie sa vina pe urechile colegei si m-am gandit ca poate urechile mele au o forma mai atipica.

Casti audio Vetter ClearSound-comenzi

Pe langa adaptoare, aveti si 3 seturi de protectie din silicon de diferite marimi, iar despre calitatea lor v-am vorbit deja mai sus si un clips pentru fixarea cablului de bluza; eu nu l-am folosit, ca si daca il foloseam, am toata increderea ca l-as fi rupt pana acum, ca am mai rupt cateva in trecut, din neatentie.

 

Unboxing casti audio Vetter ClearSound

https://youtu.be/PRf0eQbf1WE

Lucrurile care m-au surprins in mod placut

Castile mele Samsung, in care ascultam pana acum de obicei muzica, aveau o optiune mai ciudata, legata de modalitatea de a trece la urmatoarea melodie daca cea care este redata nu-ti mai place. Trebuia sa faci un fel de dublu click pe butonul de optiuni, care de cele mai multe ori era implementat ca stop si start la melodia curenta si era destul de dificil sa sari la o noua melodie.

La castile audio Vetter ClearSound, aceasta derulare nu doar ca functioneza impecabil pentru a „derula” inainte, dar merge la fel de usor si pentru a asculta melodia anterioara. Se face printr-un simplu click pe butoanele de reglaj al sonorului. O apasare prelungita duce la reglarea sunetului mai tare sau mai incet, iar un simplu click are ca rezultat saltul la melodia anterioara sau urmatoare, in functie de butonul apasat.

Casti audio Vetter ClearSound-accesorii

De asemenea, le-am conectat si la laptop fara niciun fel de probleme. Ca sa intelegeti de ce spun asta, pe linux, conectarea pe bluetooth imi da uneori dureri de cap cu device-uri de genul mouse-ului sau casti/difuzoare.

 

Comanda si pret

In momentul de fata, se gasesc la oferta, la 159 lei la eMAG.ro (click aici) si va invit sa profitati de oferta, pretul normal fara reducere fiind de 199.99 lei.

 

Caracteristici tehnice

  • Versiune Bluetooth: V4.0
  • Protocoale bluetooth: A2DP, AVRCP, HSP, HFP
  • Durata de functionare: 6 ore convorbiri; 5 ore redare muzica
  • Durata incarcare acumulator: 1.5 ore
  • Conexiune port incarcare: Micro USB. 5V/0.5A
  • Greutate: 11.5 Grame

 

Galerie foto

 

Cutia se poate transforma cu succes in pusculita

Cutia in care vin castile, pe langa faptul ca arata foarte bine, a fost transformata in pusculita; are tot ce ii trebuie, inclusiv o fanta sus, prin care puteti fi generos cu pusculita. Tot ce trebuie sa faceti este sa scoateti din ea suportul in care erau fixate castile si eventual sa renuntati si la partea de jos de carton, care acopera partea de plastic negru; eu nu am renuntat, considerand ca are un aspect mai placut asa.

s-ar putea sa-ti placa