Nokia lansează astăzi un nou telefon, Nokia 109, ce reprezintă încă un pas înainte în strategia Nokia de a conecta următorul miliard de utilizatori. Nokia 109 are sistem de operare Series 40, display de 1.8 inch la rezoluția 128 x 160 px, suportă card de memorie microSD de până la 32 GB, conectare la internet prin GPRS/EDGE.
Nokia 109 este un telefon simplu, ce poate fi utilizat de persoane de orice vârstă, un telefon ce permite conectarea la internet prin intermediul Nokia Xpress Browser, un browser web cloud-accelerated, ce folosește tehnologia cloud pentru a comprima datele transmise prin conexiunea GPRS/EDGE cu până la 90%.
Nokia 109 permite chiar și accesarea rețelelor sociale Facebook și Twitter, iar magazinul de aplicații Nokia Store conține alte sute de aplicații dedicate pentru social media sau instant messaging. Nici pasionații de jocuri nu au fost uitați, în Nokia Store se regăsesc sute de jocuri gratuite, printre care și 10 jocuri premium de la EA, oferite gratuit pentru utilizatorii de Nokia 109.
Nokia 109 are un player multimedia ce permite melomanilor peste 20 de ore de audiții și un radio FM stereo cu înregistrare. Bateria de 800 mAh îi asigură până la 33 de zile stand-by, 7.8 ore de convorbiri și 21 de ore de audiție muzicală.
Nokia 109 va fi disponibil în 2 variante de culoare, negru și albastru și va fi disponibil începând cu această lună în China, Asia și Europa. Prețul său de bază este de 42$, la care se vor adăuga taxele locale.