Google face un pas important înspre o mai bună monetizare a serviciilor sale digitale: Android Market, Google Music, Google Video, unificând cele 3 servicii sub un brand nou: Google Play.
În afară de binecunoscutele aplicații oferite până acum de Android Market, Google Play va oferi și acces la videoclipuri, filme, muzică și e-books. Din păcate pentru români, la noi în țară se pot achiziționa numai aplicații din Google Play, celelalte servicii având un acces restricționat: filmele și e-books pot fi descărcate numai în Statele Unite, Canada, Japonia și UK, iar serviciul de muzică poate fi accesat numai din US. Probabil această unificare ar fi trebuit făcută după ce conținutul (și mă refer aici la filme, muzică și e-books) ar fi fost disponibil în mai multe țări, pentru o mai bună promovare. Dar încurcate sunt căile Google… Să fie oare Google Play un mod de a distrage atenția asupra evenimentului Apple de astăzi?
Un avantaj pe care Google Play îl aduce este faptul că, odată cumpărată o aplicație, aceasta se sincronizează automat pe toate dispozitivele utilizatorului: smartphone, tabletă, e-book reader, poate și smart tv în viitor.
Câteva filmulețe de prezentare a Google Play.
Comentariile sunt inchise.