„Competitia Java pentru Universitati” s-a incheiat

Ziua trecuta, mai exact pe 25 mai, competitia destinata viitorilor programatori a luat sfarsit. „Competitia Java pentru Universitati” a fost un concurs la nivel national, concurs de programare. Sponsorul acestuia, Oracle Academy, a venit in sprijinul a peste 130 de studenti si profesori, ajutandu-i sa dezvolte propria aplicatie Java la care s-au folosit baze de date Oracle. ADFABER a fost organizatorul acestui concurs si tot el a incheiat competitia.

Concursul a fost organizat cu scopul de a ajuta studentii din Romania, dar a fost mai degraba o oportunitate pentru acestia de a crea prin intermediul tehnologiei, lucruri noi si interesante. In acest sens, totul a pornit de la gasirea unor solutii la una din problemele din sistemul de invatamant, din cel al mediului sau al sanatatii, prin crearea unei aplicatii care sa vina in ajutor in acest fel.

In cadrul competitiei, studentii au fost incurajati si testati, pentru a li se observa cunostintele si abilitatile legate de Java si Oracle Database, dar si pentru a-si exprima pasiunea prin realizarea de lucruri deosebite, originale. Insusi Program Manager-ul ADFABER, Mihaela Lemnaru, a declarat ca viitorul este reprezentat de tanara generatie de profesionisti si a subliniat faptul ca, prin acest concurs, tinerii si-au expus pasiunea si cunostintele.

Profesorii, ca si participanti la aceasta competitie, au avut rolul de mentori pentru fiecare echipa in parte, acesta si fiind unul dintre scopurile concursului. Practic, in cadrul competitiei, studentii au avut ocazia de a-si etala pasiunea pentru tehnologie si nu numai, prin realizarea de aplicatii care sa schimbe in bine societatea noastra si nu in ultimul rand, pentru aprofundarea cunostintelor in materie de Java si Oracle.

In cadrul „Competitia Java pentru Universitati”, au fost inscrise 69 de echipe si 22 de proiecte au fost valide. Doar cele mai bune 6 echipe au avut sansa de a-si prezenta proiectele in fata juriului si au primit premii din partea ADFABER si al Cameliei Ditescu, Country Program Manager la Oracle Academy.