Cercetatorii americani au emis un nou avertisment de aceasta data pentru persoanele care obisnuiesc sa citeasca de pe iPad sau smartphone inainte de culcare. Descoperirea a fost facuta in urma unui studiu la care au participat 12 persoane.
Nu este prima data cand medicii ne avertizeaza ca somnul ne este afectat atunci cand citim de pe iPad sau dispozitive cu ecrane luminoase inainte de a merge la culcare.
De data aceasta cercetatorii de la un spital din Boston au realizat un studiu la care au participat 12 persoane, jumatate dintre ele au citit cate o carte inainte de culcare, iar cealalta jumatate au citit de pe iPad. Apoi toti au dormit cate 8 ore, iar a doua zi de dimineata, cei care au citit cartea erau mai odihniti decat cei care au folosit iPad-ul pentru lectura.
Doctorul Anne-Marie Chang a explicat ca lumina pe care iPad-ul sau smartphone-ul o emana impiedica producerea de melatonina, hormonul care joaca un rol crucial in starea de sanatate a organismului. In cadrul unui ritm circadian normal, melatonina este secretata de glanda pineala de la nivelul creierului, odata cu lasarea intunericului.
In acest fel, hormonul pregateste corpul pentru somn, indeplinind totodata o serie de functii care influenteaza starea de bine si longevitatea.
Dezechilibrele in producerea melatoninei si in procesul ei de functionare pot produce efecte devastatoare, de la declansarea depresiei sau a cancerului, pana la speranta de viata diminuata considerabil.
Astfel, persoanele care nu au parte de un somn odihnitor risca sa aiba probleme de sanatate precum obezitate, diabet sau boli cardiovasculare. Afectarea melatoninei poate duce, in timp, si la aparitia unor forme de cancer.
„Recomandam oamenilor sa evite astfel de activitati seara, inainte de culcare. O carte reala si nu una virtuala nu afecteaza sanatatea”, a mai spus medicul Chang.
Citeste si Studiu: Tabletele si telefoanele smart afecteaza somnul copiilor
3 comentarii
În ce măsură obiceiurile noastre, nu tocmai sănătoase, ne influențează calitatea somnului? Sunt sute de studii pe această temă, dar trebuie să admitem că doar excesele pot duce la probleme de sănătate.
Așadar, să ne apucam din nou de scris pe blogurile personale 🙂
Eu unul am observa pe pielea mea ca cititul de pe iPad mai ales seara ma oboseste si am reluat cititul unei carti normale inainte de culcare.
Comentariile sunt inchise.