Aflăm de la NokiaLino.it, un blogger italian care a fost recent la o lansare Lumia 610/900, câteva detalii despre viitorul Symbian. Mult așteptata versiune Nokia Carla se pare că este de fapt Belle FP1, iar în curând va fi lansată o nouă versiune, Belle FP2. Nokia N8 va primi de asemenea o versiune lite a lui FP1 și FP2. FP1 pentru N8 aduce un browser actualizat și noua aplicație Nokia Social pentru accesarea rețelelor sociale.
Cât despre Lumia 610, momentan este disponibil în alb și negru, iar următoarele culori vor fi disponibile în maxim 3 luni. Lumia 610 NFC este o versiune diferită, ce va fi disponibilă pe la sfârșitul lunii august. Legat de upgrade-ul telefoanelor curente ce rulează Windows Phone 7.5 la Windows Phone 8, reprezentanții Nokia Italia a afirmat că aceasta este treaba Microsoft.
Se pare că Nokia se bucură de succes în Italia, iar telefoanele sale cu Windows Phone se vând foarte bine.
Sursa: http://mynokiablog.com/2012/05/23/symbian-road-map-redefined-fp1-is-carla-n8-to-get-both-fp1-fp2/