Dupa cum bine stiti cei de la Apple au lansat primul smartwatch din istoria companiei, denumit si Apple Watch. Nu a trecut prea mult timp de cand acestia au publicat primele imagini oficiale cu noul lor produs iar o companie din China a reusit sa ii faca o clona.
De cele mai multe ori produsele celor de la Apple reprezinta o sursa principala de inspiratie in crearea clonelor. Pana la momentul de fata doar cateva dintre device-urile Apple au reusit sa aiba o clona dinainte de a iesi pe piata. Zeaplus Watch, este printre primele astfel de gadget-uri ce au reusit sa ajunga pe piata inaintea produsului original Apple, asiaticii anuntand prin intermediul unui banner, replica fidela a Apple Watch.
Conform producatorilor, Zeaplus Watch este construit dintr-o carcasa de aluminiu, cu un aspect destul de aproape de cel original si cu un pret mult mai decent. Printre multe altele, ceasul asiaticilor vine in trei versiuni, auriu, gri si argintiu, precum cele prezentate oficial de catre Apple. Din pacate la momentul de fata nu se cunosc prea multe detalii cu privire la modul de functionare, specificatiile si pretul acestuia, insa se presupune ca va fi compatibil atat cu produsele celor de la Apple cat si Android, fapt ce le ofera din start un mare avantaj. Noul ceas va fi capabil sa recunoasca si sa gazduiasca propriul SIM, astfel facand posibila apelarea unor persoane dragi si fara un telefon mobil.
Pe partea de conectica sta destul de bine, fiind capabil sa transmita continut audio de buna calitate unui handsfree cu ajutorul Bluetooth 4.0. Ceasul beneficiaza si de o camera de 2 megapixeli, insa cam greu de accesat datorita pozitiei in care este situata.
Cu toate acestea, vom mai avea de asteptat pana cand acest produs sa poata sa ajunga si pe piata din Romania.
Daca doriti sa aflati mai multe informatii cu privire la clona lui Apple Watch, puteti accesa site-ul producatorului, astfel ve-ti fi la curent cu ultimele noutati.