Acasa Diverse Acces la internet prin Wi-Fi în toată lumea de la Telekom

Acces la internet prin Wi-Fi în toată lumea de la Telekom

by Dragos Schiopu

Global Corporate Access (GCA) este un serviciu care permite acces la cea mai mare rețea Wi-Fi de business din lume, cu peste 2.700.000 hotspot-uri în peste 120 de țări;
Rețeaua este disponibilă în aeroporturi, avioane, hoteluri și alte puncte frecventate de comunitatea business, prin intermediul unei aplicații cu interfață intuitivă și simplu de folosit.

Global Corporate Access (GCA) este o soluție uniformă adresată tuturor companiilor ai căror angajați efectuează călătorii de afaceri frecvente și care au nevoie de un volum de trafic de date considerabil, pentru a putea lucra de oriunde în lume și în orice moment. Utilizatorii pot opta pentru serviciul de bază, dar și pentru servicii suplimentare pentru acces la Internet în zbor, atunci când este necesar. Serviciile suplimentare pentru acces la Internet la bordul aeronavelor sunt fie servicii HotSpot Gogo, fie servicii HotSpot InFlight.

“Traficul de date mobile în roaming poate fi costisitor, iar în afara granițelor Uniunii Europene prețurile sunt restrictive. Drept răspuns la aceste provocări, Telekom Romania, in colaborare cu Deutsche Telekom, aduce în premieră pe piața din România un nou produs, GCA, ce pune la dispoziția clienților business o soluție inovatoare, care are ca principal beneficiu reducerea costurilor aferente traficului de date mobile în roaming, oferind un avantaj semnificativ utilizatorului – acces facil la propria rețea, prin intermediul celei mai mare rețele Wi-Fi business din lume”, a declarat Ovidiu Ghiman, Director Executiv Comercial, Segment Business Telekom Romania Communications și Telekom Romania Mobile Communications.

Serviciul este unic pe piața din România și permite utilizatorilor de business acces la o rețea cu peste 2.700.000 hotspoturi Wi-Fi în peste 120 de țări, prin intermediul aplicației dedicate, cu interfață intuitivă și simplu de folosit. Aceasta permite conectarea automată la rețeaua Wi-Fi, detalii legate de trafic, un istoric al conectărilor, precum și limitări și alerte pentru conexiunile de date mobile. Totodată, efectuează căutări automate ale hotspot-urilor Wi-Fi GCA și pune la dispoziția utilizatorului un mini browser pentru conexiunile care cer autentificarea prin intermediul unui browser web. Aplicația este disponibilă pentru computere (cu sisteme de operare Windows sau OSX), dar și pentru tablete sau smartphones (cu sisteme de operare iOS, Android sau Windows).

Rețeaua GCA este disponibilă în peste 120 de țări în care se găsesc peste 2.700.000 de hotspot-uri Wi-Fi, în zone business precum aeroporturi (95% dintre aeroporturile din top 100), hoteluri (peste 72.000), avioane (2.150 aeronave ale 21 de companii aeriene), trenuri (în Germania, Elveția, Marea Britanie, Irlanda, SUA, Japonia sau China), precum și în restaurante sau alte locuri publice.

Serviciul GCA poate fi comandat prin apel telefonic la 1234, gratuit în rețelele Telekom Romania sau 0214041234, tarif normal din orice rețea națională. Detalii complete sunt disponibile pe telekom.ro, în pagina dedicată.

s-ar putea sa-ti placa

Comentariile sunt inchise.