Acasa Tehnologie Termostatele Smart: Economie și confort la îndemâna oricui

Termostatele Smart: Economie și confort la îndemâna oricui

by Dragos Schiopu

După cum știți, eu lucrez la propria casă inteligentă și într-o lume în care tehnologia evoluează foarte rapid, nu cred că mai putem discuta astăzi despre alte termostate decât cele inteligente, atât pentru calorifere cât și pentru încălzirea în pardoseală. Dar pentru că eu mi-am pus încălzire în pardoseală, o să fiu mai focusat pe cele care se conectează la aceste sisteme și mai puțin la cele care se conectează la calorifere. Așadar, un termostat wireless pentru încălzirea în pardoseală a fost unul dintre primele lucruri la care m-am gândit atunci când am proiectat casa și de care știam că depind costurile mele cu încălzirea.

Termostatele smart nu doar că îți vor permite să controlezi temperatura din casă direct de pe telefonul mobil, dar îți pot și îmbunătăți semnificativ calitatea vieții. În acest articol vom vedea care sunt avantajele pe care un astfel de termostat le aduce, de la economii substanțiale în bani până la un confort sporit în casă.

Cum te ajută să economisești bani un termostat smart

Unul dintre cele mai mari avantaje ale unui termostat smart este faptul că te ajută să economisești bani. În ziua de azi, nu mai sunt doar niște simple aparate conectate la internet, ci au proprii algoritmi de învățare (machine learning și AI), astfel încât să înțeleagă obiceiurile tale și să poată ajusta temperatura în funcție de aceste obiceiuri. De exemplu, dacă nu ești acasă între ora 8:00 și 16:00, termostatul va reduce automat temperatura casei pentru a economisi energie. Și cum auzim mereu de scumpiri la energie (fie că vorbim de gaze sau electricitate), cred că acesta este cel mai important aspect la care trebuie să ne uităm atunci când vorbim de termostate smart.

Programarea lor inteligentă

Un alt aspect cu care vin aceste termostate este faptul că le poți programa. De exemplu, o temperatură mai scăzută pe perioada somnului face bine la somn; în cazul meu, te poți odihni mai bine. Asta cel puțin în cazul meu; poate pentru alte persoane este altfel. Așa că primul lucru pe care l-aș face ar fi să reduc cu câteva grade temperatura pe timpul nopții, ceea ce ar duce, bineînțeles, atât la un somn mai bun, dar și la economii în bani prin reducerea consumului.

Controlul lor de la distanță și confortul sporit

La fel cum vara poți porni aerul condiționat cu jumătate de oră înainte să pleci de la muncă și să găsești răcoare în casă, la fel și aceste termostate pot fi ajustate în funcție de nevoile tale. Mai ales dacă programul este flexibil și nu ajungi mereu la aceeași oră acasă. Dacă la cele clasice trebuia să ajungi întâi acasă ca să le poți seta și apoi să aștepți ca temperatura să ajungă la pragul dorit, în cazul celor smart acest lucru poate fi pregătit înainte, iar tu să te bucuri de confort.

Integrarea cu alte dispozitive

Cred că unul dintre cele mai importante aspecte pentru mine este faptul că, odată ce comunică cu alte dispozitive, poate să te ajute în diverse scenarii pe care le poți programa. De exemplu, dacă locul tău de muncă este într-o locație fixă, atunci poți seta ca atunci când pleci de la locația respectivă (coordonatele GPS) să pornească automat termostatul. Sau mai mult chiar, tot bazat pe coordonatele GPS, poți seta ca în momentul când ești într-o rază de X kilometri de casă să pornească. Astfel, în momentul în care te apropii de casă, încălzirea va porni automat. Sau poate vrei să setezi ca în momentul în care porțile automate se deschid, să pornească. În momentul în care senzorul de mișcare detectează prezența în casă, sunt mii de scenarii potrivite fiecăruia dintre noi.

Control multizonă pentru temperaturi confortabile în fiecare cameră.

Pentru că tot vorbim de o casă inteligentă, nu putem să ocolim și subiectul temperaturilor controlate multizona, mai ales că dacă ai camere în care nu locuiești, are sens să le ții la temperaturi mai scăzute pentru a face și mai multă economie. De exemplu, eu la etaj am 7 zone pe care le pot controla individual și astfel pot lăsa mai rece dormitorul mic, care cel mai probabil va fi utilizat doar când am musafiri. Controlul pentru fiecare cameră cu un astfel de sistem multizona se poate face cu ajutorul termostatelor pentru încălzirea în pardoseală, sau cu capete de robinet termostat pentru încălzirea prin calorifere, în funcție de sistemul pe care îl aveți în casa dvs.

La final de articol, nu putem să concluzionăm altceva decât că în ziua de azi aproape nu concepem ca o casă nouă, sau chiar și cele mai vechi, să nu fie dotate cu un astfel de termostat smart menit să asigure confort sporit, cât și o economie majoră la bani. Kiturile cu astfel de invertorare sunt ușor de instalat, chiar și pe instalațiile existente, și mai ales având în vedere că mai sunt câteva luni doar până la venirea iernii, ar fi bine să iei în calcul achiziționarea unui astfel de termostat.

s-ar putea sa-ti placa