Tinder (iască = traducere din engleză) este o aplicaţie de dating pentru iPhone, care a devenit foarte populară doar la şase luni de la lansarea sa, şi care deja se răspândeşte ca un „virus” în sensul bun al cuvântului, iar această boală a căpătat și un nume: Tinderitis. Asta deoarece dă dependenţă prin faptul că poţi să accepţi sau să respingi feţele persoanelor care au potenţial de întâlnire, dăruind dureri degetului, dar nu cred că şi palpitaţii la inimă…
Tinder – un mod distractiv de a sparge gheaţa
Tinder te ajută să afli cine te-a plăcut din apropierea ta şi să te conectezi cu acea persoană, dacă ești de asemenea interesat.
Totul a pornit de la faptul că sunt multe aplicații care ne conectează cu persoanele pe care le știm deja, dar nu prea ne ajută să întâlnim persoane noi.
Succesul se datorează și pentru că practic emulează în mod digital, fiiind îmbunătăţită şi optimizată pentru mobil, cum interacționăm în viața reală, aplicația fiind astfel proiectată să fie familiară modului în care etichetăm și alegem să cunoaștem pe cineva. Adică acționăm de obicei superficial, judecând după înfățișare și după cum ne „gâdilă” egoul şi despre ce gândesc despre noi. Astfel judecata se transformă în distracţie, iar oamenii sunt foarte fericiţi să ia parte la acest joc al destinului.
Aplicaţia Tinder este văzută cum era „The Facebook” înainte să devină actualul Facebook, și anume ca o cale simplă de a cunoaște oamenii după aspectul fizic, și fără să fie influențați prin alte mijloace ca în prezent precum ultimele articole citite sau ce aplicații folosesc. Astfel în prezent Facebook îți spune dacă cineva îți place statusul, iar Tinder îți spune dacă cineva te place, ceea ce poate deveni mult mai interesant.
Creatorii aplicației au proiectat astfel în mod ingenios Tinder pentru a evalua cât mai rapid și mai apropiat de realitate o persoană, bazându-se pe „Tindererii”, care au folosit normele de evaluare reciprocă ale aplicaţiei de peste 3 miliarde de ori în cele şase luni de la lansare. Aplicaţia de dating a devenit un mod popular de a judeca oamenii, pentru că în loc să pună un „X” roşu mare să fie apăsat pentru a trece peste cineva, Tindererii pot scutura fotografia deoparte, ca şi cum persoana ar fi respinsă pe scurt cu o mişcare de mână.
În acest fel aplicaţia nu este văzută ca fiind pentru întâlniri online, ci ca un joc. Secretul aplicației Tinder constă într-un cerculeț care apare sub fiecare fotografie: butonul „X”. Deși peste tot în social media se folosesc likeuri, inimioare, favoriți, degetul mare în sus (thumbs up), pentru a se asigura că toată lumea va ajunge împreună, Tinder încurajează oamenii să judece într-un mod superficial. Dar deși pare ceva supărător chiar atrage și reîmprospătează modul de a cunoaște pe cineva.
Tinder oferă utilizatorilor informații pe care nu le-ar fi aflat în offline. Afli astfel că bruneta care seamănă cu Antonia și trece pe lângă tine te place la rându-i, sau că fata drăguță de la McDonalds crede că ești „cool”, sau că tipa pe care o sorbi din priviri la școală te privește înapoi.
Tinder îți permite în planul digital să te simți ca atunci când ești la o petrecere să afli imediat dacă persoana pe care o placi te place la rândul ei, ca și cum ai avea puteri telepatice.
După ce te loghezi prin Facebook, utilizatorii Tinder apar celor singuri din apropiere și sunt întrebați dacă le place sau nu perechea aleasă pe baza câtorva fotografii și câteva detalii despre interese asemănătoare și prieteni comuni.
Încă nu se știe câți utilizatori activi are aplicația, pentru că Justin Mateen (după cum precizează HuffingtonPost), co-fondatorul Tinder, nu a dorit să specifice nimănui, dar tot el a spus că aplicația iPhone este decărcată în prezent de la 10.000 până la 20.000 de ori pe zi, iar 60% din utilizatori intră zilnic, unii chiar de 5-6 ori pe zi.
3 comentarii
O sa-mi instalez si eu aplicatia, nu ca m-ar interesa sa caut pe cineva, dar e interesanta 🙂
Auzisem de o aplicatie asemanatoare intr-un film, insa era pentru gay 😀
Aplicaţia a fost lansată la petrecerea de la o universitate din California, deci sunt toate şansele ca ideea să fi fost preluată :).
Comentariile sunt inchise.